Despre Xing Shen Zhuang (1)
Xing Shen Zhuang este o metodă chinezească tradiţională de cultivare a sănătăţii care s-a dezvoltat în contextul practicilor taoiste.
Această metodă îşi propune reunificarea conştiinţei, a sufletului (Shen), cu corpul fizic (Xing).
Reformulând am putea spune că această practică reface „legăturile” profunde şi invizibile al sufletului şi minţii cu corpul fizic, prin îmbunătăţirea stării de sănătate a acestuia, acţionând în principal asupra coloanei vertebrale.
Practica are trei etape fundamentale:
- armonizarea corpului fizic – Tiao Shen;
- armonizarea şi echilibrarea respiraţiei – Tiao Xi;
- armonizarea şi echilibrarea ansamblului minte-inimă – Tiao Xin.
Armonizarea corpului se face prin intermediul unui set de exerciţii, cu focalizare specială a atenţiei – pe parcursul exersării setului de exerciţii – asupra coloanei vertebrale, elementul central al fiinţei umane. Se urmăreşte „reeducarea” corpului, obţinerea unei poziţii corecte a tuturor vertebrelor şi oaselor, concomitent cu menţinerea şi aprofundarea relaxării musculare.
Coloana vertebrala este o structură osoasă (vertebre şi ligamente) cu rol de: (1) protecţie a măduvei spinării, (2) menţinere a poziţiei verticale a corpului.
Coloana vertebrala este împărţită în 4 regiuni:
- Cervicală (C) – 7 vertebre şi 8 nervi spinali
- Toracică (T) – 12 vertebre şi 12 nervi spinali
- Lombară (L) – 5 vertebre şi 5 nervi spinali
- Sacrală (S) – 9 vertebre sacrum şi coccis şi 6 nervi spinali
Măduva spinării este extensie a creierului, un mănunchi de fibre nervoase care fac legătura dintre creier şi muşchi, piele şi organele interne; se întinde de la C1 – L2.
O ilustrare foarte bună a relaţiei dintre diferitele zone ale coloanei vertebrale şi starea de sănătate a diferitelor părţi ale corpului fizic se găseşte într-o prezentare interactivă la adresa http://www.chiroone.net/interactive-spine.
Practica Xing Shen Zhuang în varianta medicală în spitalele din China a demonstrat efecte de decompresie a discurilor intervertebrale, de lungire şi detensionare a muşchilor vertebrali. Aceste exerciţii sunt folosite ca metodă de prevenire şi vindecare a osteoporozei, a artritei, a dureri lombare, a malformaţiilor şi deformaţiilor coloanei vertebrale (scolioză, cifoză, spondiloză), dereglări ale metabolismului şi ale sistemelor digestiv, cardio-vascular şi respirator.
Persoanele care urmează o cale spirituală vor aprecia în mod deosebit acest ansamblu de exerciţii. Majoritatea formelor de meditaţie implică imobilizarea corpului pe perioade lungi de timp într-o poziţie în care coloana vertebrală este verticală iar corpul trebuie menţinut relaxat. Xing Shen Zhuang oferă o strategie de obţinere a acestor cerinţe de bază: poziţie corectă şi relaxare. Tocmai de aceea Xing Shen Zhuang este considerat în multe şcoli taoiste drept o „formă de punere a fundaţiei”.
Gradat verticalitatea corporală obţinută pe baza exersării Xing Shen Zhuang va duce la „verticalitatea” inimii şi a minţii cu efecte benefice în starea de sănătate şi în viaţa practicanţilor acestei metode.
3 comentarii
Log in to Reply
[…] Xing Shen Zhuang (pentru detalii citiţi şi articolul de la următorul […]
[…] Despre Xing Shen Zhuang (1) 30 mai 2014 de Manuel | 1 comentariu […]
[…] cadrul acestui stagiu: – se va prezenta și se va exersa setul de exerciții Xing Shen Zhuang așa cum a fost predat de-a lungul anilor în România de profesorul Wang Tingjun; – gradat se va […]